Una cu Pamantul

Ciuma, evul mediu si umor negru in tuse de gravura medievala. Agnes a supravietuit ciumei in pruncie, ceea ce inseamna ca in loc sa fie ingropata si jelita, ea va fi cea care-si cara iar si iar familia, vecinii, prietenii la groapa comuna care inconjoara satul. Zi de zi lumea lui Agnes devine mai goala, scurgerea timpului anuntand doar cresterea mormanului de corpuri neinsufletite, dar cu toate astea persevereaza. Cum altfel sa-ti cinstesti mama decat framantand painea pentru cei inca in viata asa cum te-a invatat ea, cum altfel sa-ti cinstesti tatal decat mulgandu-i vacile? Primul moment care marcheaza trecerea de la copil la adult este realizarea ca lumea exista independent de subiectul personal. Ca parintele este inca acolo, undeva, desi nu-l poti vedea, ca are propria existenta independenta de vointa ta si ca trebuie sa negociezi cu ceilalti pentru a-ti acoperi nevoile. Este un moment tulburator, dar necesar, prin care trecem cu totii. Din fericire, putini au ocazia sa se confrunte cu reversul, ca existenta lor sa continue desi lumea nu mai este acolo, ca intr-adevar ei sa fie cei care tin la distanta nimicul cosmic prin traiul lor chinuit. Aceasta situatia absurda este speculata de Julia Gfrörer in Una cu pamantul, imaginandu-si viata dintr-un satuc frantuzesc in secolul al XIV-lea a carui lume este erodata incetul cu incetul de Moartea neagra.